E tot mai obositor să speri. Osteneala asta se cam aplică în toate domeniile, dar nu efortul este cel care îi descurajează pe oameni, ci faptul că nu suntem nici măcar aproape de o societate normală. Evident, e greu să mai definesti normalul în secolul vitezei, când „schimbarea” este cuvântul de ordine. Din păcate, vorbim și de schimbarea la față, pentru că oamenii din fenomenul sportiv au căpătat valențe de politicieni. Nu, nu mă refer la cei care fac politică și ocupă și funcții administrative la nivelul cluburilor. Va veni și rândul lor să fie analizați. Mă refer la oamenii care au renunțat la principii precum profesionalismul și continuitatea sau le-au înlocuit de dragul rezultatelor imediate și pentru a evita oprobriul… Din păcate, nu mai ştim să construim.
Situaţia de la Pandurii Târgu Jiu ne demonstrează din plin acest lucru. Ca orice om, ascult pe toată lumea, căci dacă vrei să fii bine informat, trebuie să cunoşti toate părţile din poveste. Cum spuneam, adeseori, euforia menţinerii în liga secundă s-a dus repede pentru suporteri, iar unii fani au crezut în promisiunile antrenorului Călin Cojocaru, care garanta o altă faţă pentru echipa gorjeană. Numai că, după patru etape, nu se vede nimic. Acum, suporterii îi cer capul timişoreanului, care, sincer vorbind, a arătat prea puţine ca principal al Pandurilor. Deşi se pomenea despre revenirea în elită şi alte bazaconii, dat fiind momentul în care plasăm acţiunea, echipa fanion a Gorjului nu mai oferea nimic atunci când a fost preluată de un antrenor necunoscut pentru localnici. Nu mă refer la brand, stadion sau supoteri. Ci la condițiile financiare sau la lotul de jucători. Mulți credeau că rezultatele o să apără peste noapte, fără să țină cont de lipsurile mari ale clubului, lipsuri care se resimt din plin și la nivel administrativ. Un lucru e cert: Pandurii nu este organizat ca un club profesionist, dar este măcinat, în continuare, de mici războaie interne.
Cred că toţi străinii veniţi la club în această vară au crezut că Jean Willy Ngoma este directorul sportiv al echipei. Aşadar, au fost aduşi de un conducător de echipă şi “liniştiţi” de altul. De la proiectul revenirii în Europa, la proiectul rămânerii pe burta goală în liga secundă nu a fost decât un pas. Datoriile clubului variază între 2 și 8 milioane de euro. Cei mai optimiști au scos la înaintare cifra cea mai mica, în timp ce pesimiștii nu mai văd o salvare pentru Pandurii.
Revenind la antrenor, se pare că sunt singurul de modă veche. Nu sunt de părere că actualul tehnician ar avea apucături de Guardiola sau Klopp, dar ce Dumnezeu s-a întâmplat cu proiectele care se pot dezvolta pe termen lung? Ce s-a întâmplat cu antrenorii care stăteau pe bancă un an sau doi pentru a-și impune o filosofie de joc? Sunt de acord, aveam mulți tehnicieni gorjeni valoroși cărora le putea fi acordată o șansă. Nu le-a fost. Asta este, să trăim în prezent! Hai să lăsăm omul să-și facă treaba.
Timp de două sezoane şi un pic, Pandurii a obţinut o singură victorie, iar asta ar trebui să dea de gândit. Ok, antrenorul e responsabil, dar nimeni să nu uite că, în acest moment, cine conduce Pandurii antrenează nişte jucătorii neplătiţi şi, probabil, nici “strategul” nu-şi ia salariul.
Din păcate sunt şi tot mai puțini antrenori fermi. Victor Pițurcă era unul dintre ei, însă și fostul selecționer s-a pierdut pe drum. L-am văzut cum a renunțat nonșalant la ultimele proiecte în care a fost angrenat în fotbalul românesc. Nu mă refer la proiectele mititele…
Și dacă a venit vorba despre proiecte mititele, pentru Marin Condescu, omul care încă taie și spânzură la Pandurii, nu mai primează rezultatele. Asta reiese din faptul că antrenorul Călin Cojocaru rezolvă mai mult problemele administrative. Condescu, un recordman al antrenorilor schimbați, dacă luăm în vedere perioadă de când Pandurii s-a întors în B, insistă că timișoreanul are locul asigurat “pe viață” la club. Ba chiar le-ar fi recmandat potențialilor investitori spaniloi să-l țină la echipă pe actualul tehnician. De parcă era și în putere să pună condiții…
Dacă n-aţi înţeles, la Pandurii, acum, cei mai importanţi sunt oamenii care aduc bani. Apoi vin voluntarii, adică restul angajaţilor.
Cătălin Pasăre
