Primarul liberal al urbei mele, Marcel Romanescu, este persoana care a întrerupt patru mandate – și un pic – de dominare a administrației social-democrate aici, la Tg-Jiu. După 17 ani de jupâneală și de bătut cu pumnu-n masă, iată că minicipiul-reședință de județ a primit șansa unei alternative. În (doar) trei ani – cam atât e din iunie/iulie 2017 –, Marcel Romanescu a schimbat – atât cât s-a putut – multe lucruri. Mereu m-am întrebat de ce târgujienii nu mai au răbdare cu cel ce ajunge primar. E simplu: întrebați-l pe cel care a gestionat atâtea mandate primăria de ce oamenii nu mai au încredere că acest oraș se mai poate ridica din mizerie. Când ucizi treptat speranțele, e ușor apoi să asmuți câinii să critice de ce nu s-au modificat treburi prin oraș în 3 ani, deși 16 e mult mai mare ca 3.
Revenind la Marcel Romanescu, acesta are șansa unui nou mandat. Scriam acum o săptămână că toți cei aflați în funcție, dacă au făcut câte ceva prin comunitate, este aproape imposibil să nu câștige un nou mandat în fruntea trebii. Prin Tg-Jiu s-au făcut lucruri, chit că oamenii ar fi vrut minuni, chit că unii „analizează la sânge” reușitele, proiectele etc. Atât întreb: e moral să fii moral câtă vreme ai stat sub papuc și vedeai că Tg-Jiul moare încet, dar sigur? E retorică întrebarea mea.
Situația se schimbă în municipiu. E drept, mult mai greu decât ne-am fi dorit cu toții. Sigur, și eu aș vrea ca Tg-Jiul să arate măcar ca Sibiul în 3 ani. Cert e că, dacă-i păsa cuiva de acest oraș, în 16 ani trebuia să fi avut aici măcar Sibiul amintit deja. Discuțiile pe temă nu-și mai au rostul.
Vreau să cred că încă un mandat pentru Marcel Romanescu ar fi mai mult decât suficient ca târgujienii să simtă, să vadă, să respire un alt „aer” aici. Să fim bucuroși că, la peste 30 de ani de la revoluție, și orașul nostru va arăta cumva, va oferi oportunități tuturor, că aici am putea vorbi de calitate a vieții. Să vorbim de transport public în comun comparabil cu al altor orașe din România, să vedem spații de parcare suficiente și funcționale, să vorbim pe bune de conceptul de Smart City, să primim salarii decente în mediul privat, să discutăm de o integralitate a rețelelor de apăa, gaze și canal, să circulăm pe o variantă de ocolire a municipiului (promisă din moși-strămoși de unii). Da, toate sunt lucruri care se pot face. Și trebuie să fie realizate. Abia apoi să ne repezim cu criticile, cu „huo” și altele.
Așa cum îl știu pe Marcel Romanescu, cred că se va simți împlinit abia când efectele proiectelor pe fonduri europene se vor vedea efectiv în oraș. Momentan, acestea sunt aprobate și urmează să discutăm de un complex șantier în municipiu. A și mărturisit acest lucru în mai multe emisiuni unde l-am avut invitat.
Am avut senzația că sosirea europarlamentarului Rareș Bogdan la Tg-Jiu, joia trecută, s-a petrecut pentru Marcel Romanescu, nu neapărat pentru întreg PNL Gorj. Poate m-am înșelat, dar cert e un lucru: fostul jurnalist este o persoană apropiată de actualul primar liberal, iar vizita sa aici, la Tg-Jiu, a arătat tuturor că municipiul nostru intră în rândul administrațiilor liberale de succes.
Ionuț Catrina