Politica bate viața…

A fost o săptămână destul de interesantă prin Gorj. Aș începe cu descălecatul premierului Ludovic Orban, taxat de cei din PSD că a venit doar la Novaci și doar pentru o singură problemă, anume zona respectivă și Transalpina, „Drumul Regelui”. Nu-s apărătorul prim-ministrului, așa că nu dezvolt prea mult, dar le reamintesc social-democraților că – în perioadă electorală (și cam pe acolo suntem acum) – vin prin Gorj, pentru a bifa câte o ieșire considerată strategică, mulți reprezentanți ai Puterii de la București. Oamenii sunt chemați de organizația județeană, de liderii de partid locali etc. E firesc să apară fețele „luminate” din politica națională prin județ când e rost de alegeri… Bine, că nu se obține mare lucru după aceea, e o altă discuție, însă nu au fost la fel de revoltați pe premier cei din PSD când a venit pe aici, de exemplu, Viorica Vasilica Dăncilă, cu toată suita de miniștri, secretari de stat etc. Ce, concret pentru Gorj, s-a rezolvat ceva atunci??? La fel ca acum, se bifează acțiunea, se fac poze de către activul de partid, se urcă pe rețelele de socializare (extrem de importante în contextul pandemiei, căci e mai puțin periculos să iei COVID-19 de pe Facebook) și gata, totul ok! I se aduc reproșuri lui Orban că nu a mers la CEO, că nu s-a întâlnit cu pensionarii, cu anumite categorii de salariați, că nu a spus nimic de copii etc. Totul, în contextul necreșterii pensiilor, alocațiilor și al declarațiilor privind închiderea CEO. Ieșirile astea ale social-democraților îmi arată, dacă mai era cazul, că toți sunt la fel de ipocriți, folosesc aceleași mijloace ieftine de manipulare. Știți vorba aia clasică, „PSD și PNL, aceeași…”? Eee, despre ce vorbim?


Vorbeam de USR săptămâna trecută, vă amintiți? Mult mai pertinente mi s-au părut reproșurile aduse de liderul USR Gorj, Radu Miruță, premierului Orban, pe bune! Singura chestie e că doar el iese în față, de parcă nu mai sunt oameni prin partid. Pe bune, treaba asta n-am sesizat-o doar noi, ci inclusiv adversarii politici. Iar asta nu e bine… Partidele nu trebuie să stea într-un singur om. Chiar dacă sunt partide mai noi! Așadar, la capitolul vizibilitate și/sau notorietate, USR Gorj nu stă deloc bine. Ieșiți, fraților, cu oameni! Aveți nevoie, nu puteți înmagazina doar ideile de la centru, voturile vin de peste tot…


Vă plac autobuzele? Mie, da. Am mers și merg mult pe jos, dar, ori de câte ori e cazul, utilizez mijloacele de transport în comun. La inițiativa primarului în exercițiu al Tg-Jiului, liberalul Marcel Romanescu, o serie de autobuze au fost pictate foarte interesant de către niște artiști sosiți în cadrul celei de-a doua ediții Strad’Art. Vă spun sincer, a ieșit meserie treaba: autobuzele se văd fain, impactul vizual e interesant, nuanțele/culorile sunt foarte ok. Sigur, ne-am fi dorit cu toții mijloace de transport noi, dar dacă licitația a intrat într-un impas, ce e în neregulă c-au fost pictate 3-4 autobuze?! Chiar nu văd problema. Pe bune, uneori sărim cu calul din grădina cu pitici… Știu, e campanie și trebuie să se puncteze în fața oamenilor, dar totuși…


Tot apropo de actualul primar al municipiului… A sosit un răspuns de la Curtea de Apel din Craiova, favorabil Clubului Sportiv Municipal (CSM) înființat de Romanescu. Se spera, de către adversarii politici, să fie un alt soi de răspuns. Se mai spera să existe, pentru abuz în serviciu, o treabă cu 24 de ore, cu tam-tam pe la televiziunile locale/centrale, suficient cât să existe deranjul. Apoi urma să se treacă la atac mediatic la baionetă: „Uite, e un penal” etc. N-a fost să fie așa, strategia s-a cam dus de suflet, precampania merge înainte.


Joi am asistat la o premieră: s-a retras din cursa pentru Tg-Jiu cel ce fusese desemnat de Pro România, Gabriel Coica, în favoarea unei doamne profesor universitar, Luminița Popescu. La prima vedere, mi-a făcut impresia unei persoane stăpâne pe situație, cerebrale. Acum, aștept să o percep față în față marți, avem emisiune la radio cu dumneai. Cum glumea și liderul Pro România Gorj, deputatul Alin Văcaru, e timpul să se încerce și cu o femeie. Iar lucrul ăsta, din punctul meu de vedere, e bun. Avem nevoie de diversitate electorală astfel încât să votăm optim tocmai pentru binele nostru și pentru viitorul copiilor noștri.


Pe de altă parte, știm, mentalitatea românilor nu e favorabilă ascensiunii unei femei într-o funcție aleasă, românii nu percep pozitiv femeile cu responsabilități, cu funcții. Au ei prejudecata asta, e mai greu să le-o scoți din cap. Și să nu-mi veniți acum cu Viorica Vasilica Dăncilă ca replică! Nu, doamna în cauză a ajuns premier fiind numită de păpușarul Dragnea, iar mai înainte a fost votată pe listă – ca europarlamentar – fără ca alegătorii să se uite o secundă pe listă.


Sunt curios cum va aborda bătălia actualul primar cu doamna Luminița Popescu. Am o vagă senzație că doamna poate fi principalul contracandidat al lui Marcel Romanescu, nicidecum reprezentantul PSD Tg-Jiu, d-l Ciprian Florescu… Bine, nu pot intui scoruri, dar să nu uităm că simpatizanți ai Stângii vor avea de ales între PSD, Partidul Verde și Pro România. Deja e spartă joaca la trei. Cel puțin trei partide.


Să fim sănătoși! E timp pentru toate! Aveți grijă de voi, sănătatea e cel mai important lucru!

Ionuț Catrina

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *