Lucrările de reparații la clădirea Comandamentului Centrului Militar Județean, au început. Până în prezent s-au realizat hidroizolarea interioară, finisajele interioare placări interioare cu gresie, zugrăveli și demontare sobe din plăci de ceramică.
„Valoarea contractată a lucrărilor de execuție este de 540.738 de lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată din bugetul propriu al Județului Gorj. Termenul de finalizare și recepționare a lucrărilor de reparații este estimat pentru luna august a acestui an. În scopul continuării investițiilor aflate în curs execuție, la acest moment, la nivelul Consiliul Județean Gorj, prin prisma instituirii stării de urgență la nivel național, au fost transmise operatorilor economici recomandările și măsurile necesare prevenirii răspândirii și reducerii impactului epidemiei COVID-19”, au transmis reprezentanții Consiliului Județean Gorj.
Clădirea în care funcționează Centrul Militar Județean Gorj este obiect de patrimoniu, fiind inclusă în lista monumentelor istorice. Reabilitarea la interior se va face prin respectarea caracteristicilor monumentelor istorice.
Casiana Hîncu