Luna martie debuteaza cu investitii in comuna gorjeana Ciuperceni. Este vorba de reabilitarea drumului comunal 103, din localitate, iar lucrarile vor incepe in perioada urmatoare. De asemenea, in aceste zile va fi solicitata finantarea de la stat pentru introducerea de gaze naturale, de care vor putea beneficia peste o mie de gospodarii.
Licitaţia s-a încheiat recent şi a fost desemnată firma câştigătoare care se va ocupa de execuţia lucrărilor la drumul comunal care face legătura între satele Ciuperceni şi Boboiești, pe o distanţă de nouă km. Din acest proiect fac parte şi trei uliţe care vor beneficia de asfaltare. Valoarea investiţiei este de 5,8 milioane lei, din fonduri europene.
Dumitru Tăloi, primar Ciuperceni
De asemenea, primarul Dumitru Tăloi a anunţat că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru introducerea de gaze naturale în toată localitatea, iar acum urmează să solicite finanţare de la Ministerul Dezvoltării. Însă, banii vor veni cu greu.
Dumitru Tăloi, primar Ciupercen
Termenul de execuţie pentru lucrările de infrastructură rutieră este până anul viitor.
Loredana Sava