30 de inculpați, inclusiv din Gorj, judecați pentru trafic de persoane

Procurorii DIICOT Craiova au trimis in judecata 30 de inculpati, acuzati de comiterea mai multor infractiuni. Printre acestea se numara constituirea unui grup infractional, traficul de persoane, proxenetismul, santajul sau spalarea banilor.


Membrii grupării sunt acuzaţi că au recrutat tinere şi minore, pe care le-au transportat în Germania, Spania sau Italia, unde le-au constrâns să practice prostituția. Anchetatorii susţin că gruparea infracţională a fost coordonată, iniţial, dintr-un penitenciar, în perioada 2008 – 2011.


Fetele erau ademenite cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos. Inculpaţii ar fi continuat să recruteze tinere şi minore şi după ce au ieşit din penitenciar, fiind trimise și către Marea Britanie sau Elveţia.


Astfel, sub coordonarea liderului, căruia membrii grupării i se adresau cu apelativul „naşu”, s-au pus bazele unei grupări infracţionale specializată, în principal, în traficul de persoane, trafic de minori şi proxenetism.


„Odată ajunse în străinătate, victimele erau constrânse (fizic şi psihic) de inculpaţi să se prostitueze în folosul lor, în condiţiile în care nu cunoşteau limba, erau izolate de prieteni şi familie şi nu dispuneau de resurse financiare pentru a se întoarce în ţară la momentul în care îşi dădeau seama de situaţia reală. Victimele care refuzau să practice prostituţia erau sechestrate şi supuse unor violenţe extreme, pentru a fi determinate să nu mai opună rezistenţă”, mai spun procurorii DIICOT.


În urma anchetei s-a mai stabilit că unele dintre victime au fost vândute altor traficanţi.
În noiembrie, anul trecut, mai mulţi inculpaţi au fost reţinuţi în urma mai multor percheziţii făcute de oamenii legii în Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu, Brașov și Vâlcea.


Acest dosar a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj, urmând să intre în procedură de cameră preliminară.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *