Ziua Internaționala a Femeii a fost marcata de Ambasadorii Juniori ai Colegiului National „Tudor Vladimirescu”, impreuna cu Ambasadorii Seniori, printr-o intalnire informala in care s-au purtat diferite discutii ce au vizat celebrarea femeilor in lume dar si drepturile lor.
La intalnire s-a discutat despre progresul în ceea ce privește egalitatea între sexe în ultimii 30 de ani, precum și provocările pe care ni le rezervă viitorul.
O altă idee adusă în discuție de doamnele prezente a fost aceea a drepturilor egale, oportunități și acces la resurse, împărțirea egală a responsabilităților în familie, un parteneriat armonios între femeie și bărbat fiind cruciale pentru bunăstarea lor, a familiei lor, dar și pentru consolidarea democrației.
Conform mesajelor transmise de doamnele participante la acțiunea – sărbătoare, acestea doresc emanciparea femeilor și participarea lor deplină la baza egalității în toate sferele societății, incluzând participarea la procesul de luare de decizii și acces la putere, acestea fiind fundamentale pentru realizarea egalității, dezvoltării și păcii în lume.
Anamaria Giurea