Polițiștii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, de 33, 35 și 37 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de introducere în țară de droguri de risc, trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, în vederea comercializării.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în intervalul 29 septembrie – 2 octombrie 2024, două dintre persoanele cercetate în cauză ar fi procurat, din Spania, aproximativ 23 de kilograme de canabis (drog de risc), pe care le-ar fi introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat, ascunse în două colete.
Acestea au fost prinse în flagrant delict, în mod succesiv, în municipiile Călărași și București, în timp ce ar fi preluat, respectiv deținut drogurile de risc. În urma controlului efectuat, asupra uneia dintre acestea au fost descoperiți și ridicați 87.000 de lei.
În cursul percheziției efectuate, în municipiul București, la locuința persoanei de 33 de ani, au fost descoperite și ridicate alte aproximativ 13 kilograme de canabis, deținute în vederea comercializării, 123.840 de lei, 30.510 euro, un dispozitiv electronic de vidat, pliculețe tip ziplock, precum și alte mijloace de probă.
La data de 3 octombrie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea a două persoane, de 33 și 35 de ani și măsura controlului judiciar față de a treia persoană, de 37 de ani.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, a transmis Poliția Română.