Weber, după acțiunea lui Berceanu: USR dorește închiderea mineritului în Gorj

S-a oprit activitatea la Cariera Roșia, deși România trece printr-un moment sensibil din punct de vedere energetic. După ce Bankwatch a reușit să obțină suspendarea acordului de mediu al carierei, unul dintre liderii USR de la nivel național a venit în Gorj să se asigure că decizia este respectată.


Octavian Berceanu, candidat la șefia USR și fost șef al Gărzii de Mediu, a sunat la 112 și a solicitat un echipaj de poliție care să constate că nu e respectată soluția instanței. Pe de altă parte, managerul CE Oltenia, Daniel Burlan, a spus că societatea a făcut recurs la hotărârea judecătorească, iar speța trebuie judecată în regim de urgență.


Președintele PSD Gorj, Mihai Weber, spune că intențiile USR sunt clare: se dorește închiderea Complexului Energetic Oltenia.

Mihai Weber, președinte PSD Gorj

În replică, deputatul USR Gorj, Radu Miruță, a declarat că Octavian Berceanu nu reprezintă poziția USR și are o agenda proprie “în goana lui după senzațional, posibil reprezentând agenda ONG-urilor absurde”.
Exploatarea minieră de la Roșia, cea mai mare din România, are aproximativ 1.200 de salariați și asigură în jur de 10.000 de tone de cărbune, zilnic, necesare funcționării unui grup energetic al termocentralei de la Rovinari.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *