La data de 24 august a.c., polițiști din cadrul Poliției Oraşului Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apelul 112 de un bărbat din localitate, cu privire la faptul că un autoturism a intrat într-un șanț.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care, din primele cercetări au stabilit faptul că, în jurul orei 06.30, un bărbat de 31 de ani, din municipiul Drobeta Turnu-Severin, județul Mehedinți, în timp ce conducea un autoturism, la intersecția străzii Eroilor cu strada Trandafirilor, ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat cu autoturismul în șanțul de pe marginea carosabilului.
Acesta a fost testat cu aparatul din dotarea polițiștilor, rezultând o concentrație de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, polițiștii au mai stabilit faptul că, anterior producerii evenimentului rutier, autoturismul menționat ar fi fost condus de soția bărbatului, de 34 de ani, până la intersecția străzilor Eroilor și Trandafirilor, din orașul Târgu-Cărbunești, iar ulterior a coborât din autoturism întrucât ar fi fost lovită cu palma la nivelul capului de soțul său, pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan.
A fost completat formularul de evaluare a riscului, ocazie cu care nu a rezultat risc iminent, persoanei vătămate fiindu-i înmânată o cerere către instanța de judecată.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și violență în familie.