Vin ploile în Oltenia. În perioada următoare, mai multe judeţe din Oltenia şi nord-vestul Munteniei, precum şi zona Carpaţilor Meridionali, sunt vizate, miercuri şi joi, de o avertizare de instabilitate atmosferică accentuată.
ANM a transmis că în aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi pe alocuri vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp, cantităţile de apă vor depăşi 25…35 litri/mp.
A fost emisă în acest sens o avertizare de cod portocaliu începând de astăzi 10 august, până main, 11 august – ora 3:00 dimineața.
Avertizaea este valabilă în 8 județe din țară: Hunedoara, Alba, Sibiu, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița și Prahova.
În majoritatea regiunilor, până la sfârşitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, notează meteorologii.
Casiana Hîncu