Partida Viitorului cu CSM Slatina nu se va mai disputa sambata. Meciul era programat, la Targu Jiu, la sfarsitul saptamanii.
Jocul din etapa a doua dintre trupa gorjeană și nou-promovată a fost reprogramat. Duelul din a doua rundă va avea loc miercuri, 9 septembrie, de la ora 17.00.
Decizia a fost luată din cauza faptului că fotbaliștii Ianis Stoica şi Andrei Iana, ambii legitimați la Slatina, participă în perioada 30 august-7 septembrie, la acţiunea selecţionatei tricolore Under 19.
Viitorul a fost învinsă de Rapid în primul meci oficial din noul sezon. Partida s-a disputat la Târgu Jiu și s-a încheiat cu scorul de 1-3.
Și CSM Slatina a pierdut în prima etapă. Echipa din Olt a fost depășită, acasă, de către Dunărea Călărași, scor 0-1.
Cătălin Pasăre