Pandurii Targu Jiu s-a impus in derbiul suferintei, sambata, la Motru. Gorjenii au trecut, la limita, de Stiinta Miroslava, scor 1-0, singura reusita a confruntarii fiind semnata de Drilon Cenaj, in minutul 72.
Cele mai mari ocazii ale partidei au venit în prima parte. În minutul 42, Moga a scos de sub bară lovitura de cap a lui Viorica, jucătorul oaspeţilor fiind găsit ideal de o pasă a lui Agrigoroaei. Elevii lui Bogoi au dat replica pe finalul reprizei, când Raiciu a trimis un şut puternic, de la 22 de metri, respins în corner de portarul advers (`45).
Golul a venit în partea secundă. Intrat de puţin timp pe teren, Cenaj l-a surprins pe Târnovanu cu un şut plasat, de la 20 de metri.
“Sunt fericit pentru cele trei puncte. Am câştigat, iar acum privim cu încredere finalul sezonului. Era o presiune care apăsa asupra băieţilor. Această victorie e foarte importantă. Nu mai suntem pe loc retrogradabil. În momentul de faţă, nu depindem decât de noi, nu mai stăm la mâna rezultatelor. Mai sunt etape de jucat şi sper să acumulăm cât mai multe puncte. Ne aşteaptă etapa viitoare un meci greu la Suceava, sper să câştigăm, apoi vom avea asigurată victoria, cu ASA Târgu Mureş”, a declarat antrenorul Pandurilor, Adrian Bogoi.
A fost o etapă excelentă pentru gorjeni, care cu acest succes au ieşit din zona retrogradării. Mai mult, toate adversarele angrenate în lupta pentru salvare au pierdut. Următorul meci se anunţă unul extrem de important, în deplasare la Foresta Suceava.
Cătălin Pasăre