Angajații Complexului Energetic Oltenia vor beneficia de venit de completare, în cazul în care la un moment dat vor fi necesare disponibilizările colective, după cum a precizat Nicu Bunoaica, sindicalist la CEO.
Deocamdată, nu se au în vedere concedieri colective.
Se are în vedere un program de reducere a numărului de salariați prin alte mijloace. Este vorba în principal de pensionarea în baza Legii 197. De asemenea, la îndemâna administrației vor fi și angajații care au încheiate în momentul de față contracte pe perioadă determinată. La nevoie se va putea apela și la venitul de completare, fiind aprobată o ordonanță în acest sens.