VĂTĂMARE CORPORALĂ DIN CULPĂ, CONDUCEREA UNUI VEHICUL NEÎNMATRICULAT, CU NUMĂR FALS DE ÎNMATRICULARE ȘI FĂRĂ A DEȚINE PERMIS DE CONDUCERE

La data de 1 decembrie 2024, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în localitatea Runcu a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă.

Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 48 de ani, din Bâlta, în timp ce ar fi condus un moped în localitatea Bâlta, s-ar fi dezechilibrat, căzând pe partea carosabilă și suferind leziuni.

Conducătorul mopedului a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean Tudor Vladimirescu pentru investigații amanunțite și pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma interogării bazelor de date ale Poliției Române, a reieșit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar număr de înmatriculare al mopedului nu era atribuit niciunui vehicul.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul savârsirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare și fără a deține permis de conducere.

Accent In Gorj

Accent In Gorj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *