Cetățenii care nu și-au plătit taxele și impozitele locale se vor trezi la ușă cu somații de plată. Și asta după ce au avut răgaz de anul trecut să și le plătescă, atunci când s-a amânat, din cauza pandemiei, decizia de executare silită a datornicilor.
Direcția de Impozite și Taxe a Municipiului Târgu Jiu recurge la măsuri extreme, dar legale, de a-i constrânge pe rău-platnici să-și achite datoriile către stat. Chiar dacă până în prezent s-au încasat mai mulți bani la buget față de anul trecut, sunt foarte mulți cetățeni care sunt restanți. Astfel, în perioada imediat următoare, instituția va elibera zeci de mii de somații de plată pentru a-și recupera debitele.
Mariana Budulan, director Direcția Publică de Venituri Târgu Jiu
Cetățenii care se află în această situație trebuie să se prezinte imediat ce au primit înștiințarea de plată la Direcția de Venituri sau la primăria unde își are domiciliul, altfel riscă să li se facă popriri pe venituri.
Mariana Budulan, director Direcția Publică de Venituri Târgu Jiu
Până în prezent, Direcția Publică de Venituri Târgu Jiu a reușit să colecteze 82% din datoriile pe care le are de recuperat.
Loredana Sava