În perioada 8 – 9 august 2024, Poliția Română a adus în țară 13 persoane, pe numele cărora au fost emise mandate de executare a unor pedepse privative de libertate.
Astfel, la data de 8 august 2024, a fost adus un bărbat, de 36 de ani, domiciliat în București, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost escortat din Marea Britanie, fiind condamnat de Judecătoria Sector 3, la 2 ani și 9 luni de închisoare.
Un alt bărbat, de 41 de ani, din Argeș, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, a fost adus din Marea Britanie, având emis de către Judecătoria Curtea de Argeș, pe numele lui, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani.
De asemenea, un bărbat, de 36 de ani, din Constanța, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Judecătoria Marghita a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 1 an și 8 luni de închisoare.
Totodată, un bărbat, de 42 de ani, din Tulcea, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și proxenetism, a fost escortat din Germania, fiind condamnat de Judecătoria Babadag la 10 ani de închisoare.
La aceeași dată, un bărbat, de 38 de ani, domiciliat în Brașov, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, a fost escortat din Elveția, fiind condamnat de Judecătoria Zărnești, la 3 ani, 3 luni și 20 de zile de închisoare.
La data de 9 august 2024, a fost adus un bărbat, de 36 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Acesta a fost escortat din Italia, fiind condamnat de Judecătoria Oravița la 2 ani de închisoare.
Un alt bărbat, de 25 de ani, din Constanța, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, a fost adus din Spania, având emis de către Judecătoria Medgidia, pe numele lui, un mandat de arestare preventivă.
De asemenea, un bărbat, de 45 de ani, din Vâlcea, a fost escortat din Belgia, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de furt. Judecătoria Brașov a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani și o lună de închisoare.
Totodată, un bărbat, de 41 de ani, din Brăila, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, a fost escortat din Italia, fiind condamnat de Tribunalul Alba la 6 ani, 11 luni și 7 zile de închisoare.
La aceeași dată, un bărbat, de 23 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere, a fost escortat din Franța, fiind condamnat de Judecătoria Adjud, la 1 an și o lună de închisoare.
De asemenea, un bărbat, de 24 de ani, din Vâlcea, a fost escortat din Marea Britanie, fiind urmărit internațional pentru săvârșirea de infracțiuni rutiere. Judecătoria Băilești a emis pe numele acestuia un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 2 ani și 2 luni de închisoare.
O femeie, de 35 de ani, din Alba, urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, a fost escortată din Olanda, fiind condamnată de Judecătoria Alba Iulia la 6 ani și 9 luni de închisoare.
La aceeași dată, un bărbat, de 33 de ani, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, a fost escortat din Germania. Judecătoria Sectorului 1 București a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă.
Cei în cauză au fost încarcerați, în vederea executării mandatelor, transmite Politia Romana.