Unitățile de învățământ din Bălănești sunt prioritare pentru primar. Acesta a transmis că în curând vor începe lucrările de reabilitare a Școalii Gimnaziale „Ion Popescu Voitești”.
Ovidiu Pungan, primarul comunei, spune că lucrările vor fi ample, fiind vorba despre reabilitarea termică și înlocuirea pardoselii, dar și a instalațiilor .Acesta speră că din toamna anului 2023 copiii vor putea învăța într-un spațiu modern.
Ovidiu Pungan, primar Bălănești
De asmenea, acesta spune că au loc lucrări și la realizarea unei grădinițe cu program prelungit, pentru atragerea micuților pe care părinții îi duc acum la Târgu Jiu. În localitate nu există, în momentul de față, o unitate la care părinții să-și lase micuții, cât timp sunt la serviciu.
Ovidiu Pungan, primar Bălănești
Casiana Hîncu