Aeroportul Internațional Craiova inaugurează astăzi noul terminal de pasageri.
Cu o suprafață de aproximativ 32.000 mp, dispus pe mai multe niveluri, include ghișee de check-in și self-check-in, control de securitate și fluxuri separate pentru zonele Schengen și non-Schengen.
Nu lipsesc spațiile comerciale și de food-court.
Noul terminal vine cu platforme și căi de rulare moderne, care permit operarea simultană a mai multor aeronave și reduc timpii de așteptare la sol, precum și parcări și drumuri de acces extinse, adaptate pentru taxiuri, ridesharing și transport în comun.
Extinderea aeroportului a fost finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020, cu o valoare totală de peste 100 de milioane de euro.
Terminalul este echipat cu sisteme de securitate de ultimă generație.