Un gorjean de 64 de ani a decedat după ce s-a răsturnat cu tractorul. Accidentul a avut loc, ieri, în comuna Licurici, sat Totea.
La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri cu o autospecială pentru descarcerare și una de intervenție cu apă și spumă, precum și două ambulanțe. Din păcate, salvatorii ajunși la locul tragediei nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. Bărbatul a fost prins sub utilaj. În cauză, polițiștii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
Maria Baran, purtător de cuvânt ISU Gorj
foto arhiva