Un an. Plus ori minus secunde, minute, zile… Cam atât s-a scurs de la tragedia din clubul bucureștean Colectiv, în urma căreia și-au pierdut viața numeroși tineri… Îmi amintesc cum ascultam și vedeam îngrozit știrile din noaptea aceea, cum mă rugam ca ființe apropiate mie să nu fi fost acolo… Nu au fost, grație divinității, dar au fost alți oameni. Oameni nevinovați, care au avut neșansa de a fi acolo fix în noaptea groazei. Avuseseră loc, în acel club, numeroase alte concerte. În aceleași condiții lipsite de decență, de normalitate. Doar că până atunci nu se petrecuse nimic grav. Nu sunt multe cuvinte, suficient de pline de sens, care să descrie exact ce s-a petrecut atunci…
Dar sunt altele, numeroase chiar, care să arate indiferența statului, nesimțirea și scârba celor în drept atunci când vine vorba de protecția cetățeanului. Am auzit, oripilat, tot soiul de variante: că a fost crimă cu premeditare, că totul a fost manipulare a maselor în scop politic, că forțele iadului s-au dezlănțuit asupra unor satanişti etc. Nimic mai fals, nimic mai cretin. Nu, totul a fost cauzat de starea generală a lucrurilor în această țară, o situație extrem de proastă! Condițiile în care au loc evenimente de acest gen sunt inumane. Indolența, chiar insolența organizatorilor, dar și a statului, toate astea ucid… Mor oameni, mor speranțe, mor destine.
De plătit… nu plătește nimeni. Oricum, cum poți plăti moartea unui copil, de exemplu?! Sau a unui frate, a unui tată…
Fie ca sufletele lor să-și găsească liniștea!
