Doi minori de 14 și 16 ani au fost salvați, ieri după-amiază, de la înec. Aceștia au fost la un pas de a se scufunda în apele înghețate ale râului Olt. Cei doi adolescenți, alături de alţi trei copii, s-ar fi aflat în zona podului de cale ferată peste râul Olt de la Râmnicu Vâlcea. Unul dintre ei ar fi vrut să se dea pe gheaţă, însă aceasta s-ar fi rupt sub el. Al doilea adolescent a ajuns în apă în încercarea de a-și salva prietenul. Apelul la 112 a fost făcut de un bărbat care trecea prin zonă. O mașină de pompieri și două ambulanțe cu medic au plecat de urgență către locul respectiv.
Aproximativ două minute, atât le-au trebuit pompierilor să spargă gheața și să ajungă la cei doi adolescenți care se ţineau de o bucată de gheaţă, scufundați în apă. Minorii au fost scoși din râu în hipotermie cu o temperatură a corpului de doar 33 de grade Celsius, însă conştienţi. În prezent, cei doi copii sunt internați la Spitalul din Râmnicu Vâlcea, iar starea lor de sănătate este stabilă.
Citeste tot articolul pe Read More