Un accident feroviar mortal s-a produs, aseară, în localitatea Orlești din județul Vâlcea. O mașină a fost spulberată de un tren. O femeie și-a pierdut viața. Un tren de tip Regio Expres, ce circula pe direcția Caracal-Sibiu și transporta aproximativ 50 de pasageri, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Brașov. La fața locului au intervenit pompierii din Râmnicu Valcea și Drăgașani, cu trei ambulanțe SMURD și trei autospeciale de descarcerare. La sosirea salvatorilor, au fost găsite cinci victime, dintre care una decedată. Este vorba despre o femeie de 45 de ani, din Brașov, care se afla pe scaunul din dreapta faţă. Celelalte patru victime, respectiv doi adulți și doi copii, tot din Brașov, erau neîncarcerate și conștiente. Acestea au fost transportate la spital. Pe de cealaltă parte, pasagerii din tren nu au fost răniți, nefiind necesară acordarea de îngrijiri medicale. În continuare, poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Citeste tot articolul pe Read More