Ultima ora: Un bărbat din Căpreni a decedat după ce un mal de pământ s-a surpat peste el

Destin tragic pentru un bărbat în vârstă de 45 de ani, din Căpreni, după ce un mal de pământ s-a surpat peste el. Incidentul a avut loc astăzi, în comuna Turburea, informează reprezentanții IPJ Gorj.
„La data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Targu-Cărbunești au fost sesizați prin apel de urgență, despre faptul că un bărbat a fost surprins de un mal de pământ. Din primele cercetări, s-a constatat că un bărbat, de 45 de ani, din localitatea Căpreni, s-ar fi deplasat cu o autoutilitară în comuna Turburea și în timp ce efectua săpături la baza unui mal de pământ, partea superioară a acestuia s-a desprins și a căzut peste el. Echipajul medical sosit la fața locului i-a aplicat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, s-a constatat decesul bărbatului. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *