S-au încheiat lucrările pe primul tronson al Firului II Isvarna – Craiova. Anunțul a fost făcut de primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu. Este vorba despre CL 22- Reabilitare conductă aducţiune Izvarna – Craiova fir II, Tronson VI, contract în cadrul căruia lucrările au început în partea sudică a comunei Ișalnița și au continuat pe raza municipiului Craiova și a comunei Șimnicu de Sus. Alte cinci tronsoane sunt în lucru, angajamentul fiind acela că, la sfârșitul anului, craiovenii vor avea la robinete apă de munte.
„Firul II de aducțiune Izvarna – Craiova, cu o valoare totală de peste 117 milioane de euro, o investiție strategică nu numai pentru Craiova, ci pentru întreg județul Dolj, dar și pentru Gorj, este varianta prin care, la finalul lucrărilor, vom asigura apă potabilă de munte, de cea mai bună calitate pentru Craiova, și alte 6 localități din Dolj, respectiv Brădești, Coțofenii din Față, Almăj, Ișalnița, Șimnicu de Sus și Filiași; precum și pentru Rovinari, Brănești, Câlnic, Godinești, Plopșoru, Telești, Tismana și Țânțăreni din județul Gorj. Investiția presupune reabilitarea a 27,4 kilometri de conductă și construirea altor 96,4 de kilometri și pentru un bun control, a fost împărțită în 6 contracte de lucrări”, a transmis edilul municipiului Craiova, Lia Olguta Vasilescu, pe pagina sa de Facebook.
Citeste tot articolul pe Read More