Un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită a avut loc, în această dimineață, pe strada Tabaci din municipiul Craiova. Un taxi a accidentat un pieton. Se pare că de vină ar fi fost chiar victima care ar fi trecut pe culoarea roșie a semaforului.
„Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că un bărbat de 47 ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe strada Tabaci, la intersecția cu bulevardul 1 Mai, ar fi surprins și accidentat un bărbat, de 75 de ani, pieton. Acesta s-ar fi angajat în traversarea străzii pe culoarea roșie a semaforului electric. În urma impactului, pietonul a fost rănit și transportat la spital”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj.
Atât conducătorul auto cât şi pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Citeste tot articolul pe Read More