Ultima ora: O nouă creșă în Târgu Jiu

O nouă creșă va fi construită în municipiul Târgu Jiu. Aceasta va fi ridicată în cartierul Narciselor și va asigura servicii pentru 11 grupe de copii, cu vârste cuprinse între 0 și 3 ani. Investiția va fi realizată cu fonduri europene.

“Avem asigurată finanțarea pentru încă o creșă de mari dimensiuni, de data aceasta în zona de Est a municipiului, în această perioadă urmând pregătirea licitației. Este vorba de un proiect depus la CNI, pentru finanțarea căruia a fost deja emis ordinul de ministru. Obiectivul va avea 11 grupe și se va construi în zona Narciselor, pe o suprafață ce a fost preluată de la fosta unitate militară. Punem la dispoziție un teren de 4500 mp, suprafața construită urmând să depășească 2400 mp, iar valoarea estimată a proiectului depășește 22 de milioane de lei. Cartierul Narciselor este în continuă transformare, aici dezvoltându-se o zonă rezidențială foarte frumoasă, cu un parc pe o suprafață de 12 hectare la care se lucrează deja, noua creșă, dar și blocurile de locuințe finanțate prin PNRR, a căror construcție va începe anul viitor”, a declarat primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *