Consiliul Județean Gorj se alătură administrațiilor locale din întreaga lume care și-au dorit accelerarea implementării măsurilor de dezvoltare locală și creează, cu sprijinul Pur și Simplu Verde, un Delivery Unit, în subordinea directă a președintelui CJ, Cosmin-Mihai Popescu.
„Gorjul este unul din județele afectate de tranziția energetică astfel că avem mult de dezvoltat și de construit, atât pe diversificarea surselor de energie dar, mai ales, pe diversificarea economică. Potențial există, fondurile alocate prin Planul Teritorial pentru o Tranziție Justă sunt generoase și sunt sigur că putem accelera procesul dacă reușim să prioritizăm într-un mod eficient acțiunile și direcțiile. Mă refer, în special, la acțiunile care vizează sectorul privat, având în vedere că mai mult de jumătate din suma alocată Gorjului este destinată mediului de afaceri. Am insistat ca acesta să fie motorul de diversificare a economiei județului și, pentru asta, avem nevoie de obiective clare, precise și cu un orizont de timp foarte bine stabilit. Sectorul de business a fost implicat activ în procesul de elaborare al Planului Teritorial la Gorj și așteaptă, de la noi, rezultatele acestei implicări”, a spus Cosmin-Mihai Popescu, președintele CJ Gorj.
Scopul Unității de Implementare a Priorităților (Delivery Unit) este acela de a identifica obiective, acțiuni și subacțiuni care devin prioritare în implementare și care generează impact socio-economic pozitiv și ușor de cuantificat.
„Delivery Unit-urile sunt structuri concentrate, formate din experți seniori pe domeniile alese, al căror obiectiv este identificarea priorităților de politici publice, a problemelor de aplicare și, mai cu seamă, găsirea soluțiilor de deblocare pentru livrarea politicilor publice coerente. Țintele CJ Gorj asumate prin PTTJ includ, printre altele, dezvoltarea antreprenoriatului, creșterea competitivității și a diversificării economice, a cercetării, inovării și a digitalizării, iar noul Delivery Unit va sorta direcțiile de acțiune pentru îndeplinirea acestor obiective într-un orizont de timp cât mai rapid”, a explicat Ioana Petrescu, președinte Pur și Simplu Verde.
Asociația Pur și Simplu Verde sprijină Consiliul Județean Gorj în crearea unei Unități de Implementare a Priorităților
Citeste tot articolul pe Read More