Un bătrân a fost lovit mortal de un TIR. Tragicul accident s-a produs, în această dimineață, în localitatea Tuțulești, județul Vâlcea. Potrivit polițiștilor, vinovat de producerea evenimentului se face un bărbat de 41 de ani, din județul Sibiu. Acesta, în timp ce conducea un TIR pe DN7, a accidentat un bărbat de 86 de ani, din comuna Racovița, care s-ar fi angajat în traversarea drumului pe trecerea pentru pietoni. În urma impactului, bătrânul a murit pe loc. Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Citeste tot articolul pe Read More