Ultima ora: 14 noiembrie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului

Anual, pe 14 noiembrie este celebrate Ziua Mondială de Luptă Împotriva Diabetului. Scopul acestei zile este de a crește gradul de conștientizare asupra acestei afecțiuni care afectează milioane de oameni la nivel mondial. Incidența globală a diabetului aproape că s-a dublat în ultimele decenii. Diabetul înseamnă reducerea sau lipsa capacității organismului de a produce cantitatea necesară de insulină pentru a controla nivelurile glucozei (zahărul din sânge). Există două tipuri de diabet: diabetul de tip 1 și diabetul de tip 2. Diabetul de tip 1 necesită administrare zilnică de insulină artificială prin intermediul injecției sau al pompei de insulină. Frecvent, testarea pentru diabetul de tip 1 (diabet cunoscut și sub denumirea de diabet insulino-dependent) se produce la persoanele cu simptome de diabet.

Medicii diagnostichează de obicei diabetul de tip 1 la copii și la adulții tineri. Diabetul de tip 2 poate fi gestionat prin controlul alimentației și prin medicamente sub formă de tablete. În Ambulatoriul Integrat al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu funcționează Cabinetul de Diabet Zaharat Nutriție și Boli Metabolice, iar de la începutul acestui an și până în prezent la acest cabinet s-au prezentat 7.272 de pacienți. Potrivit dr. Andreea Petrică, medic specialist Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice, cel mai tânăr pacient pe care îl are în tratament are 1 an și opt luni, iar cel mai vârstnic 94 de ani. Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli cronice din România, iar numărul de cazuri continuă să crească îngrijorător. „În prezent, diabetul zaharat de tip 1 nu poate fi prevenit, factorii implicați în apariția procesului autoimun de distrugere a celulelor beta pancreatice fiind încă studiat. În apariția diabetului zaharat de tip 2 sunt implicați o multitudine de factori, cel care influențează cel mai mult fiind stilul de viață modern, alimentația nesănătoas și sedentarismul. Recomandările de stil de viață sănătoas includ: alimentația sănătoasă, activități fizice regulate – măcar 30 minute sport în fiecare zi, respectarea orelor de somn (8h/noapte), limitarea consumului de alcool, renunțarea la fumat, combaterea stresului. Respectați cele trei mese principale ale zilei și nu săriți peste micul dejun; reduceți consumul de grăsimi și evitați cosnumul de alimente prăjite; consumați zilnic 2 litri de apă; reduceți consumul de dulciuri, sucuri, sare, grăsimi saturate etc.

Consumați alimente variate în proporția corectă la mese, legume și fructe, carne slabă –pui și pește, lactate degresate etc”, a spus medicul Andreea Petrică, medic specialist Diabet zaharat, Nutriție și Boli metabolice la Cabinetul de DZMB din Ambulatoriul Integrat. „La Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, în cadrul Compartimentului de Diabet au fost internați de la începutul anului și până în prezent un număr de aproximativ 600 de pacienți cu Diabet zaharat, mulți dintre ei fiind deja în stadiul de complicații cronice majore și anume: arteriopatie diabetică obliterantă la nivelul membrelor inferioare cu modificări trofice de gangrene și care au necesitat amputații în Serviciul de Chirurgie Generală; neuropatie diabetică hiperalgică – care au beneficiat de tratament simptomatic, dar și etiologic în secția de Diabet; retinopatie diabetic în diferite stadia de evoluție, unii dintre ei fiind deja în ultimul stadiu de retinopatie diabetic ptoliferativă și având indicație de tratament cu laser; boala cronică de rinichi, unii dintre ei fiind deja în tratament substitutive prin hemodializă. Nu mai vorbim de complicații cardio – vasculare de genul ischemiilor miocardice, a infarctelor miocardice și a anginelor pectoral care au fost tratate în Secția Cardiologie. Înainte de a vorbi despre Diabet ca și boală, ar trebui să conștientizăm gravitatea evoluției acestei boli și să punem accent pe preventive-prevenirea apariției diabetului și pe diagnosticul precoce al acestuia la persoanele cu risc pentru a putea preveni în acest caz apariția și progresia complicațiilor. Diabetul zaharat de tip 2 este cel a cărui apariție o putem evita sau o putem întârzia prin adoptarea unui stil de viață sănătos, activitate fizică, alimentație sănătoasă bogată în legume și fructe verzi, cereale integrale, uleiuri vegetale nerafinate, precum și prin evitarea alimentelor favorizante de tipul dulciurilor rafinate, băuturilor dulci, a sucurilor, dar și prin controlul consumului de pâine albă, cartofi, orez, fasole uscată, paste făinoase, fructe foarte dulci (banană, pere, struguri, prune, fructe confiate etc). Un rol important în prevenireea, dar și în tratamentul diabetului zaharat îl are și controlul asupra greutății prin evitarea creșterii ponderale și scădere ponderală la persoanele supraponderale sau obeze, scăzând în aceste fel insulinorezistentă-fenomenul principal implicat în declanșarea diabetului”, a spus dr. Alina Boantă, medic specialist în diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, de la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu.

Citeste tot articolul pe Read More 

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *