Mereu am spus că turismul, mai ales prin prisma lui Brâncuși și a cadrului natural de excepție din județ, poate fi și trebuie să fie o soluție viabilă pentru economia locului. Uite că și social-democrații cred asta. Așadar, iată postarea lor:
„Gorjul – viitor centru al turismului din România.
Potențialul județului nostru în materie de turism este imens, iar acest fapt ne responsabilizează în mod deosebit să îl promovăm la nivel mondial.
Operele marelui sculptor Constantin Brâncuși, zona montană Rânca-Transalpina, marile personalități istorice care și-au lăsat amprenta la făurirea României sau mănăstirile și bisericile de importanță colosală în circuitul turismului monahal sunt doar câteva dintre punctele noastre importante pe care le putem valorifica cu mare succes.
Echipa PSD a făcut progrese importante în acest sens, iar includerea în UNESCO a operelor brâncușiene este o încununare a dorinței și eforturilor depuse de până acum.
În calitate de viitor parlamentar, mă voi implica în mod direct și constant pentru facilitarea accesului la servicii turistice prin:
promovarea intensă a turismului din județ;
facilitarea îmbunătățirii infrastructurii aferente;
susținerea antreprenorilor astfel încât să putem oferi cele mai bune servicii de acest tip;
Am încredere deplină că, prin sprijinul dumneavoastră, putem îndeplini aceste deziderate. Vă așteptăm alături de noi! – Marius Negru, candidat PSD Gorj pentru Camera Deputaţilor.
#GorjulConteaza #CaleaSiguraPentruGorj”