Circulația pe Transalpina, între Rânca și Obârșia Lotrului, este suspendată până mâine dimineață, la ora 9.00. Decizia a fost luată din cauza condițiilor meteo extreme.
Viscolul și precipitațiile au format un strat de gheață pe carosabil, iar utilajele de deszăpezire nu pot acționa în siguranță.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova precizează că măsura are ca scop protejarea participanților la trafic.
Cristi Tudor, reprezentant DRDP Craiova