Spitalul Judetean de Urgenta din Targu Jiu se pregateste sa primeasca doua echipamente noi, performante, pentru investigatii medicale. Contractele privind achizitia unui computer tomograf si a unui aparat RMN au fost semnate cu mai multe luni in urma, insa sunt necesare formalitatile legale pentru preluarea echipamentelor.
Cosmin Popescu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, a declarat că miercuri se va afla la Ministerul Sănătăţii pentru procedurile legale. Astfel, va fi realizată documentaţia pentru ca cele două aparate să ajungă în cel mai scurt timp posibil la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.
Şi computerul tomograf şi aparatul RMN sunt de ultimă generaţie şi vor intra cât mai repede în dotarea unităţii medicale din subordinea Consiliului Judeţean Gorj.