Toate unitățile de cult din municipiul Târgu Jiu vor fi deschise în Noaptea de Înviere.
Potrivit primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu, administrația locală a discutat cu preoții din localitate să organizeze peste tot slujbe.
Se are în vedere evitarea aglomerației la bisericile din centrul orașului sau la bisericile mai mari și frecventate mai mult de către credincioși.
Astfel, vor putea fi respectate mai ușor restricțiile din pandemie, precum distanțarea fizică. Nu se vor forma grupuri mari de enoriași.
De asemenea, va exista un program prelungit la biserici pentru ca oamenii să poată lua paști pe întreaga perioadă a zilei de 2 mai.