Vă spuneam și săptămâna trecută cât îmi displace perioada asta, în care România trece prin frământarea electorală a chestiunii locale. O detest, mi se pare de maximă grețoșenie… În primul rând, este un buuun prilej de a vedea caractere și comportamente omenești. Dacă nu știi de la ce se mai pot certa oamenii între ei (în afara alcoolului și a triunghiurilor sau chiar patrulaterelor amoroase), uită-te puțin la cum decurge o campanie la etapa locală. De la banalul și neaoșul „ba pe-a mă-tii!” și până la îmbrânceli, vorbe grele și trădări ca-n Roma antică, totul se petrece în campania pentru alegerile locale. De ce? Păi sunt implicate ființe din comunitățile locale, este firesc să apară patimi, invidii, răutăcisme stupide… Urmăresc scena locală din 2004. În 2000, când am avut prima oară drept de vot, eram muuult prea mic să pot „digera” bombele, petardele, fumigenele și artificiile localelor. Revenind, am constatat că, începând cu primele runde după 2000 – semnalul noului mileniu – și până astăzi, în anul COVID-ului, oamenii s-au degradat constant și cred că și ireversibil. De aceea afirm răspicat că, de-ți dorești să studiezi cum se poartă o ființă pe care o suspectezi de aspirații de ascensiune, parvenitism și pervertire sufletească, pune-o să candideze. Eventual, chiar împotriva ta sau a altora apropiați ție sau ei. Vei fi poate surprins ce mizerie poate să zacă-n unele suflete, cum sunt unii în stare să calce pe cadavre și să distrugă vieți pentru o mână de voturi. Sigur, simbolic spunem „o mână”, căci degradarea din suflet poate valora chiar voturi bune. Dar cu ce preț devii un mizerabil? Merită locul pe care-l urmărești – și pe care-l vei câștiga, cel mai probabil – să strice prietenii, să distrugă oameni? Aș opina că nu, dar tu știi cel mai bine câtă mizerie latentă-ți zace-n inimă.
Apropo, avem SNSPA. Nu e acronim de virus chinezesc, ci înseamnă Școala Națională de Studii Politice și Administrative. Este o entitate universitară cu rolul – DOAR teoretic – de a pregăti oameni de administrație, capabili să îmbine domeniul ăsta cu mocirla numită politică în România noastră cea de toate zilele. Știți câți absolvenți de SNSPA ajung să presteze la primării, consilii județene, prefecturi ori să facă legi – din postura de senatori și/sau deputați – pentru țărișoara asta? Undeva, cu indulgență, la 5% din numărul de absolvenți… anual. Repet, cu maximă indulgență facem calculele. Și SNSPA nu e o universitate deloc facilă. Materiile sunt grele, predate de nume și mai grele, ce și-au făcut studiile când încă se mai învăța carte… Avem așa la număr și tipuri de facultăți acolo: Facultatea de Administrație Publică, Facultatea de Comunicare și Relații Publice, Facultatea de Management, Facultatea de Științe Politice, dar și Departamentul de Relații Internaționale și Integrare Europeană. Bă, voi vă dați seama, dacă țara asta ar avea – de la bază spre vârf – doar profesioniști pregătiți anume pentru politică și administrație, că ar mai fi o șansă de a ieși cândva din diareea în care înotăm fără sens/scop?
În România, politic vorbind, nu mai există Dreaptă ori Stângă. Nici în accepțiunea europeană a termenului, nici în sensul cum sunt doctrinele percepute la Unchiul Samuel sau aiurea pe mapamond. Exemplu scurt: câți tineri cu pretenții de politicieni au citit UN singur discurs al conservatorului P. P. Carp? Câți de la seniori (indiferent de partid!) au citit UN discurs al aceluiași om politic conservator, excelent orator, școlit la… Facultatea de Drept și Științe Politice din cadrul Universității din Bonn, între 1858 și 1862? Bă, hai să-l lăsăm pe Carp… câți dintre ei mai citesc și altceva decât mesajele de pe WhatsApp etc. primite de la amanta oficială sau de la soție?!?! Câți, bă, câți?
Noi nu avem în România decât politicieni (25%, dar scade vertiginos numărul la fiecare patru ani!) și politruci (75%). E ok, nu, ținând cont că România avea oameni de stat cândva? Bă, nu e deloc ok! Pe ultimii i-am căsăpit în primii ani după 1990… Vă sună cunoscut numele de Rațiu? Ori Câmpeanu sau Coposu? Noi, nație spălată pe creier din decembrie 1947 încoace, l-am preferat pe Iliescu. Apoi a venit Băsescu, au apărut și alții. Cu toții sunt creații, emanații ale celui mai sărac președinte al românilor, apropo…
Zice-se că gradul de cultură al unei națiuni îl vezi după persoanele votate, după ăia trimiși să facă legi, să administreze bugete locale ori naționale. Trist, pe bune!
Voiam să scriu azi despre tiparul de candidat la alegerile locale. Nu mai pot, îs deja scârbit de introducerea pe care ați citit-o mai sus…
Aveți doar voi grijă de voi, că ei toți vor să aibă grijă de voi! Nu doar acum, ci mereu.
Ionuț Catrina
