Termen nou pentru finalizarea Centurii Municipiului Târgu Jiu

Proiectul realizării Centurii Municipiului Târgu Jiu înregistrează întârzieri serioase. Chiar dacă pe teren sunt suficienți muncitori și utilaje, lucrările sunt mult sub grafic. Astfel că, termenul de finalizare a investiției va fi prelungit.


Lucrările la șosea au început în octombrie 2014 și trebuiau să fie finalizate în anul 2016. Însă, a fost reziliat contractul de execuție, iar din luna august 2017 până la mijlocul anului 2019 nu s-a mai lucrat. De atunci și până în prezent, ritmul lent al lucrărilor “s-a datorat” ba blocajelor în instanță, ba lipsei forței de muncă. Acum însă, aceste întârzieri ascund un singur lucru: lipsa fondurilor.


Sorin Georgescu, manager de proiect

Societatea SECOL, cea care se ocupă de investiție, s-a văzut nevoită să aducă muncitori din India pentru a putea duce la bun sfârșit acest proiect.


Sorin Georgescu, manager de proiect

Investiția ar fi trebuit să fie finalizată la mijlocul lunii august 2022, însă, termenul va fi prelungit. Astfel că, șoseaua ar putea fi gata abia în vara anului 2023.


Sorin Georgescu, manager de proiect

Valoarea investiţiei la varianta ocolitoare a municipiului Târgu Jiu este de aproximativ 30 de milioane euro, bani europeni cu cofinanţare de la Guvernul României.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *