Un scandal între vecini s-a lăsat cu mai multe rețineri. S-a întâmplat luni, 30 septembrie, în satul Suseni din comuna Runcu.
Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului a reieșit faptul că între doi bărbați de 52 și 41 de ani a avut loc un conflict, pe fondul consumului de alcool. Primul l-a agresat pe consăteanul său pentru că asculta muzica prea tare. Victima a fost apoi lovită cu mașina de fratele bărbatului de 52 de ani. La fața locului au fost direcționate patrule de ordine publică și luptători din cadrul SAS, care au aplanat imediat conflictul.
Bărbatul de 41 de ani a fost preluat de o ambulanță și transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Ulterior, la spital, s-a deplasat și soția acestuia, declarând faptul că și ea ar fi fost acroșată de autoturism și că ar avea nevoie de îngrijiri medicale.
Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt al IPJ Gorj, a vorbit despre măsurile dispuse. Mai multe persoane sunt anchetate.
Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj