Conducerea Prefecturii Gorj a participat la o videoconferinţă organizată, în această dimineață, de cei doi sectretari de stat, Raed Arafat și Aneta Matei. Întâlnirea a avut în atenție ultimele atenționări meteo potrivit cărora, începând de săptămâna viitoare, va fi caniculă în aproape toate județele țării.
Valul de caniculă a afectat deja o mare parte din Europa și va lovi și România. Temperaturile ar putea depăși 40 de grade Celsius începând cu data de 1 iulie. Principala prioritate pentru autorități este să vină în sprijinul populației și să transmită o serie de recomandări care să conducă la evitarea unor situații de risc.
Marcel Iacobescu, prefectul județului Gorj
Organizația Națiunilor Unite a avertizat că seceta ar putea deveni următoarea mare problemă cu care se va confrunta omenirea. ONU a cerut măsuri urgente pentru gestionarea apei și terenurilor.
Aura Pîrvuleț