Târgujienii se vor putea vaccina, de sâmbătă, în foișorul din parc

In municipiului Targu Jiu vor functiona, incepand de sambata, doua noi centre de vaccinare impotriva COVID-19. Unul dintre ele va fi in Parcul Central si celalalt la Mall.


Cel din Parcul Central va fi amenajat chiar în foișorul de lângă operele lui Constantin Brâncuși. Astfel că, vaccinarea va fi în aer liber. Cei interesaţi se vor putea imuniza fără programare prealabilă. Vaccinul folosit va fi Pfizer-BioNTech. Însă, înainte de toate, autoritățile trebuie să intervină acolo, deoarece, atât pe băncuțe, cât și pe gardul de împrejmuire apar scrise o serie de mesaje vulgare sau jignitoare.

Corneliu Răducan Morega, prefectul județului Gorj

A fost rezolvată și problema personalului medical. Potrivit directorului DSP Gorj, Narcis Stoian, s-au găsit deja medici care și-au arătat intenția de a participa la această campanie de vaccinare.

Narcis Stoian, director DSP Gorj

Tot Narcis Stoian a ținut să menționeze că a crescut ritmul de vaccinare în toate centrele din județ. Ba chiar gorjenii au început să se vaccineze în număr din ce în ce mai mare și în cabinetele medicilor de familie cu Johnson & Johnson. 

Narcis Stoian, director DSP Gorj

Târgujienii care doresc să se vaccineze în cele două centre vor trebui să aibă asupra lor cartea sau buletinul de identitate.

Aura Pîrvuleț

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *