Un barbat de 73 de ani, din municipiul Targu Jiu, a fost pradat de hoti. Cineva i-a deschis autoturismul, de unde i-a furat doua pachete de tigarete.
Totul s-a petrecut, ieri, pe strada Maria Lătărețu din municipiu. Cel care a sesizat poliția a fost un cetățean din zonă care a observat o persoană care încearca să deschidă portierele mai multor mașini parcate pe stradă.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și în urma cercetărilor a fost identificat autorul faptei, respectiv un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Târgu Jiu.
Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Totodată, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de tânăr, pentru nerespectarea restricțiilor privind libera deplasare a persoanei conform Legii nr. 55/ 2020, cu amendă în valoare de 2.500 lei.
Aura Pîrvuleț