La data de 16 august, pe DN 13, în zona Pădurea Bogății din județul Brașov, a avut loc un accident rutier deosebit de grav, în urma căruia o tânără polițistă în vârstă de doar 21 de ani și-a pierdut viața.
Accidentul s-a produs în condiții de carosabil umed, când o semiremorcă a unui ansamblu auto a derapat într-o curbă, pătrunzând pe contrasens și lovind în plin autospeciala de poliție în care se afla tânăra agent, transmite brasov.net.
Inspectoratul de Poliție Județean Brașov a transmis un mesaj de condoleanțe, exprimându-și profunda durere pentru pierderea unei colege atât de tinere. „Rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia îndurerată, față de care transmitem condoleanțe și întreaga noastră susținere”, se arată în comunicatul oficial.