O tânără în vârstă de 19 ani din Berlești a reușit într-un singur an să facă nu mai puțin de 1500 de ore de voluntariat. Zi de zi, timp de șase ore, Ionela Mogoi a sprijinit copiii cu dizabilități instituționalizați în cadrul centrelor Direcției de Protecție a Copilului. Și are de gând să o facă în continuare chiar dacă pentru această activitate nu este remunerată iar situația sa financiară este una precară. Pentru faptele sale se bucură de recunoștința responsabililor din cadrul direcției, care o vor sprijini să-și ia permisul de conducere.
Alina POPESCU
Ionela Camelia Mogoi este din Berlești dar locuiește în prezent la Târgu Jiu. A urmat studiile liceale la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” iar acum este în anul II la școala postliceală din cadrul aceleiași unități de învățământ, la specializarea „Tehnician devize și măsurători în construcții”. În data de 9 august s-a împlinit un an de când face voluntariat în centrele Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Gorj. Nu a lipsit niciodată de la program, chiar dacă activitatea prestată de ea nu este plătită. „Ionela face voluntariat la noi din luna august 2015. Are 1500 de ore de voluntariat. Le-am contabilizat și am rămas perplex. La 19 ani să ai atâtea ore de practică. Cred că le vine greu angajaților să vină la serviciu și ea vine fără bani. Adică vine zi de zi câte șase ore. Face acest lucru din plăcere. Fata are diplome, a luat bacalaureatul cu medie mare. Are grijă de copiii cu dizabilități. Fiind tânără se înțelege mai bine cu cei mici. Are grijă de ei, îi implică în diverse activități. Ne este de mare folos”, a declarat Sorin Torop, coordonator personal de specialitate în cadrul DGASPC Gorj.
Împarte pliante pentru a câștiga un ban
Ionela provine dintr-o familie modestă din Berlești. Mai are un frate de 13 ani care studiază în localitate. Mama sa nu lucrează și cu toți trăiesc din salariul tatălui care muncește ca manipulant la un depozit de cereale. Tânăra stă cu chirie în Târgu Jiu pentru a putea face voluntariat dar și pentru a merge la școală. Ionela spune că distribuie pliante pentru a putea face față cheltuielilor. „Fac voluntariat pentru că îmi plac copiii și să lucrez cu ei. Îmi doresc să lucrez în continuare cu ei și voi face voluntariat până voi termina și anul II de școală postliceală. Voi prelungi cu încă un an contracul de voluntariat. Sper ca într-o zi să mă pot angaja în cadrul direcției, mai ales că am și experință. Cu partea financiară stau puțin mai rău, dar mă descurc. Mai împart pliante, lucruri din acestea”, ne-a mărturisit Ionela Camelia Mogoi.
Răsplătită pentru faptele sale
Tânără inimoasă va fi răsplătită de către reprezentanții instituției în care face voluntariat. Ionela va fi sprijinită să obțină permisul de conducere. „Am aplicat la o fundație, Mol România, și acum vreau să o ajut să-și ia permisul de conducere. Adică să facă școala de șoferi gratuit prin această fundație.O să-i fac dosarul, pentru gestul ei, să-i întocmesc documentația. Așa m-am gândit să o recompensez”, a spus reprezentantul DGASPC Gorj, Sorin Torop.