Un tanar de 29 de ani, din comuna Vladimir, a fost ranit grav in padure, in timp ce taia un arbore. Acesta a ajuns la spital cu rani la nivelul fetei.
Bărbatul s-ar fi deplasat pe un teren situat în punctul ”Matca Gresia”, cu intenția de a tăia mai mulți arbori. Acesta ar fi tăiat cu un motoferăstrău mecanic un salcâm, și ar fi fost lovit de o bucata de lemn în zona feței.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au identificat un număr de trei cioate provenind de la trei arbori, care nu prezentau marcă silvică și care ar fi fost tăiați de către tânăr. Pe numele acestuia s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și tăiere fără drept de arbori.
Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Tot cu dosar penal pentru tăiere fără drept de arbori s-a ales și un bărbat de 40 de ani, din municipiul Motru. Potrivit polițiștilor, acesta ar fi tăiat trei salcâmi, de pe un teren aflat pe marginea pârâului „Ploştina”, situat în afara fondului forestier.
Victor Țuhașu, purtător de cuvânt IPJ Gorj
Aura Pîrvuleț