Polițiștii locali au depistat, azi-noapte, în zona centrală a municipiului Târgu Jiu o persoană de sex masculin banuită de săvârșirea infracțiunii de distrugere.
Este vorba despre un tânăr în vârstă de 21 de ani. Aflat sub influența băuturilor alcoolice, acesta ar fi spart geamul unui magazin de îmbrăcăminte aflat în zona Victoria – pietonal.
Tânărul a fost predat organelor de cercetare penală, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, pentru continuarea cercetărilor.
Aura Pîrvuleț