Un tânăr de 18 ani din Târgu Jiu a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de proxenetism în formă continuată și conducere fără permis. Potrivit polițiștilor, în perioada august–septembrie, acesta ar fi înlesnit practicarea prostituției de către o tânără de 21 de ani din Craiova, obținând bani din activitatea acesteia.
Anchetatorii susțin că, în aceeași perioadă, tânărul a condus de mai multe ori un autoturism pe drumurile publice, deși nu deținea permis de conducere.
Polițiștii au efectuat o percheziție la locuința sa și au pus în executare două mandate de aducere. Suspectul se află în arestul IPJ Gorj și va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, cu propuneri legale.
Miruna Prejbeanu, purtător de cuvânt IPJ Gorj