În perioada 25-27 octombrie 2024, Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, în parteneriat cu Primăria Comunei Polovragi, organizează cea de-a doua ediție a Taberei de Meșteșuguri Tradiționale.
Pe parcursul celor trei zile, în atmosfera rustică a Vetrei Târgului, participanții vor avea oportunitatea de a interacționa direct cu artizani talentați și dedicați, care duc mai departe moștenirea primită de la înaintașii lor.
Anamaria Alionescu, purtător de cuvânt Școala Populară de Arte Târgu Jiu
Evenimentul, desfășurat sub auspiciile Consiliului Județean Gorj, face parte din Festivalul Internațional de Cultură și Tradiții, proiect multicultural inițiat de Asociația Europeană pentru Promovarea Turismului și Tradițiilor TraciaLand, cu sprijinul Primăriei Polovragi.