Stop-joc! Covid-19 a făcut ravagii în sportul gorjean

Mai multe competiţii de amploare au fost amânate sau au şanse mici de a mai porni la drum în 2020. Săptămâna trecută a adus multe veşti proaste pentru iubitorii baschetului şi fotbalului. După ce echipa lui Claudiu Alionescu nu s-a mai deplasat la Sibiu pentru Cupa României din cauza multiplelor cazuri de coronavirus din baschetul românesc, Federaţia Română de Baschet a decis să amâne şi startul campionatului, asta deşi meciurile între echipele de primă ligă ar fi fost organizate sub formă de turnee într-o locaţie neutră. Totuşi, primul turneu, programat inițial în perioada 30 octombrie-2 noiembrie, a fost suspendat. În plus, echipele vor fi nevoite să prezinte două teste negative de COVID-19 înainte de intrarea în bula epidemiologică de la hotelul unde sunt cazate. Acestea vor trebui efectuate cu 7 zile și cu 48 ore înainte ca jucătorii și staff-ul tehnic al formațiilor participante la întrecerile sportive să se cazeze la hotel.

“Aşa cum era de așteptat, în condițiile în care opt echipe prezintă cazuri de covid, iar multe dintre ele nu se pot antrena datorita faptului că mulți jucători și antrenori sunt izolați la domiciliu, s-a luat decizia ca LNBM, ce trebuia sa înceapă pe 30 octombrie, să fie amânată pe o perioadă nedeterminată. Am văzut în informarea de la federație că s-a modificat și programul de testare. Acum sunt obligatorii două teste negative înainte oricărei competitii. Din păcate, partea de testare PCR este acum un indicator al performanței sportive. Oricât de bine te-ai pregăti, dacă nu treci cu bine peste testare, toată munca a fost în zadar. Transmiterea este una comunitară și indiferent câte măsuri am lua, riscul este unul foarte mare”, a declarat antrenorul secţiei de baschet de la CSM Târgu Jiu, Claudiu Alionescu.


Trei cazuri pozitive de coronavirus au fost depistate şi la trupa gorjeană. Din fericire, sportivii au fost asimptomatici. Deşi s-au putut antrena, baschetbaliştii gorjeni au fost departe de a alinia o formulă completă, deoarece alţi doi jucători, Camil Berculescu şi Stefan Nikolic, au fost accidentaţi. Pe de altă parte, sportivii suferă din punct de vedere psihic după amânarea competiţiilor.


“Noi am primit undă verde din partea DSP pentru a ne desfășura în continuare activitatea cu jucătorii și membrii staff-ului detectați negativ la ultima testare. Ne desfășurăm activitatea cu efectivul redus. Din păcate aceasta amânare anulează cam tot programul de pregătire gândit până acum. Nu mai putem vorbi de forma sportivă atinsă la un moment dat. Cu siguranță vor apărea din nou modificări în ceea ce privește sistemul competițional. Cu cât se va decala startul sezonului, cu atât se va comprima mai mult. Urmează și fereastra FIBA pentru calificările echipelor naționale, unde cu siguranță campionatul va fi întrerupt. Este adevărat, pe jucătorii i-am simțit un pic căzuți din punct de vedere psihic. Pe undeva este și normal, aveau un tonus foarte bun săptămâna trecută, când ne pregăteam să jucăm în Cupa României, iar acum totul a devenit incertitudine. O să încercăm să ne regăsim ritmul când voi avea tot lotul și așteptăm vesti în ceea ce privește debutul noului sezon”, a mai spus Alionescu.


Momentan, forul autohton nu a reprogramat meciurile din campionat. În schimb, Cupa României îşi va repeta “startul” în perioada 10-13 noiembrie.

Stroe e precaut, dar optimist

După anularea mai multor competiţii care urmau să se desfăşoare în sală şi având în vedere că pentru anumite turnee nu s-au avansat nici măcar datele de start, ministrul Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, a avut, săptămâna trecută, întâlniri cu membrii mai multor ramuri sportive. Reprezentantul Guvernului a declarat că îşi doreşte reluarea tuturor întrecerilor, în ciuda amânărilor recente.
,,Toţi suntem îngrijoraţi de situaţia epidemiologică care există în ţară, de creşterea numărului de infectări, am auzit în ultimele zile chiar multe discuţii despre meciuri amânate la baschet, volei, chiar despre unele turnee anulate, şi am considerat necesar să avem acest dialog. Este un moment extrem de greu pentru toate sporturile şi ne dorim continuitate, în special pentru cele care îşi desfăşoară activitatea în sală, şi am dorit să avem direct de la reprezentanţii acestora o evaluare a situaţiei, pentru desfăşurarea în bune condiţii a activităţii sportive, a competiţiilor”, a spus Stroe.
Ministrul a precizat că este necesară respectarea cadrului legislativ pentru protejarea sportivilor astfel încât să-şi poată continua activitatea: ,,La sport avem cel mai clar cadru legislativ dintre toate domeniile, cele mai detaliate reguli pentru a proteja sănătatea şi siguranţa sportivilor astfel încât să-şi continue activitatea. Ne dorim competiţii sigure şi cât mai puţine infectări. Este o luptă pe care trebuie să o ducem împreună, cu ajutorul federaţiilor, ne bazăm pe experienţa lor şi pe angajamentul ferm că vor face tot ce e posibil pentru a ţine lucrurile sub control. Repet, pandemia este cea care a oprit sportul, meciurile, noi facem eforturi să o ţinem sub control. Este important să respectăm cu stricteţe măsurile care reglementează ceea ce înseamnă acum practicarea sportului, tocmai pentru a ne putea continua activitatea”.

Viitorul, cea mai avariată echipă


Echipa Viitorul Târgu Jiu a fost lovită din nou de Covid-19. După ce acum câteva săptămâni la trupa gorjeană erau înregistrate primele şase cazuri de infectare cu noul coronavirus, la ultima testare, nu mai puţin de nouă fotbalişti au fost depistaţi pozitiv. Alexandru Misăraş, Andrei Dragu, Mihai Lixandru, Sebastian Chelariu, Alex Baican, Bogdan Moga, Adrian Ciul, Alexandru Gîrbiță și Goran Paunchici au fost trimişi în izolare după testele făcute pe 21 octombrie. De altfel, Direcţia de Sănătate Publică Gorj a interzis clubului gorjean să efectueze antrenamente.


”După efectuarea ultimei testări conform protocolului medical emis de FRF, 9 dintre jucătorii clubului nostru au fost depistați pozitiv Sars Cov-19. În urma anchetei epidemiologice DSP Gorj și ulterior a primirii avizului nefavorabil în vederea desfășurării jocului de mâine din deplasare de la Gloria Buzău, activitatea sportivă a fost sistată pentru următoarele 7 zile până la efectuarea unor noi testări!Atât staff-ul tehnic cât și jucătorii depistați negativ se află în izolare, soluție impusă de DSP Gorj. Să ne revedem sănătoși!” a transmis directorul sportiv al formaţiei, Radu Marghidan.


Viitorul Târgu Jiu a jucat la Vâlcea, în Cupa României, exact pe 21 octombrie, pentru că precedenta testare obligatorie pentru Covid-19 îi permitea acest lucru. Totuşi, în aceeaşi zi, elevii lui Flavius Stoican au efectuat următoarea testare obligatorie, la care au fost depistaţi pozitivi şi unii jucători care au fost pe teren cu Viitorul Dăeşti. Şi Viitorul din Vâlcea a avut probleme cu noul virus. Florin Costea și încă trei jucători ai echipei de Liga a treia au fost depistați pozitivi şi nu au jucat miercuri.
În schimb, trupa lui Flavius Stoican nu a mai jucat sâmbătă, 24 octombrie, cu Gloria Buzău.

Fotbalul judeţean, fără perspective

Dacă fotbalul din primele trei ligi se desfăşoară cu dificultăţi, în timpul pandemiei, şi cu stadioane goale, sportul rege are şanse minime să fie reluat la judeţ. Preşedintele Asociaţiei Judeţene de Fotbal Gorj, Mihai Prunariu, a programat o şedinţa online a Comitetului Executiv pentru a discuta despre posibilitatea desfăşurării sezonului 2020/2021. Evident, şansele de reuşită sunt minime, având în vedere că testele pentru depistarea Covid-19 rămân obligatorii la orice nivel, iar posibilităţile financiare ale cluburilor sunt limitate. Mai multe judeţe din ţară au anunţat că nu-şi vor mai începe campionatele.


“Judeţe mult mai puternice ca noi, cu echipe mult mai mari, mult mai bogate, nu au început. Hunedoara a început un proiect, dar nu ştiu dacă îl va finaliza, pentru că este extrem de costisitor.Gândiţi-vă ce se va întâmpla când vor începe să depisteze sportivi cu SARS-CoV-2. Vedeţi câte probleme sunt la Liga 1, cu loturi numeroase, de cel puţin 25 de sportivi. Ce faci la judeţ, unde sunt loturi de 15 jucători, dacă găseşti 4-5 sportivi pozitivi? În condiţiile actuale nu sunt şanse să începem”, a spus Prunariu la Accent Tv.
Situaţia devine tot mai dramatică pentru oamenii care muncesc la asociaţiile judeţene din ţară.


“Toţi suferim. Am oameni care sunt în şomaj tehnic, mă sună şi mă întreabă despre situaţie. Va fi din ce în ce mai greu să plătim activitatea la AJF Gorj, nu ştiu ce vom face. Acum, Federaţia Română de Fotbal ne-a ajutat cu câte 5.000 de euro. Important e să fim sănătoşi că le depăşim noi pe toate”, a declarat Prunariu.


Campionatul a fost întrerupt în luna martie a acestui an, iar campioana Gorjului a fost stabilită Ştiinţa Turceni. Trupa gorjeană a ratat promovarea în Liga 3 după ce a pierdut meciul decisiv de baraj cu Progresul Ezeriş. Totuşi, reprezentanta noastră a fost invitată în eşalonul terţ pentru a completa numărul de serii stabilit de FRF, dar a refuzat să participe în noua ediţie de campionat.


Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *