Spiritele s-au încins la Târgu Jiu! Fuziunea Pandurii – Viitorul, pusă din nou în discuţie

Finalul de săptămână a aprins rivalitatea dintre Pandurii şi Viitorul. Cele două echipe de fotbal ale oraşului s-au întâlnit pe Terenul 3 de antrenament din cadrul Complexului Sportiv din Târgu Jiu, unde trupa patronată de Nicolae Sarcină a închiriat suprafaţa de joc pentru antrenamente. Cum baza sportivă este administrată, în acest moment, de Primăria Municipiului Târgu Jiu, fiecare echipă are voie să se antreneze aici contra cost. Oficialilor de la Pandurii nu le-a picat bine acest lucru şi au ameninţat că se vor muta din oraş pentru a efectua şedinţele de pregătire. Paradoxal, “încleştarea” vine după ce, săptămâna trecută, mai mulţi oameni de fotbal au vorbit despre o posibilă contopire a celor două formaţii. Primul a fost chiar antrenorul “izgonit” de la Viitorul, Cristian Lupuţ. Cel din urmă a părăsit trupa gorjeană din cauză că i s-a propus un salariu considerat “jignitor”. Fostul tehnician al echipei a făcut declaraţii destul de dure şi a sugerat că orgoliile mărunte ale oamenilor din Târgu Jiu nu sunt compatibile cu marea performanţă.


,,Aveți infrastructură extraordinară. Sunteți peste multe orașe din România sau echipe de liga a doua. Din păcate, nu o să poată exista un progres dacă nu stau la masă autoritățile. Eu spun că Viitorul și Pandurii trebuie să se unească. Așa văd eu stituația. Trebuie pornit de jos și organizat totul foarte bine la nivel de copii și juniori. Din păcate, sunt foarte multe ambiții prostești, ca în multe locuri din țară, care nu fac bine și duc la asemenea lucruri. A fost nevoie de trei ani de zile să formez o echipă competitivă și uitați ce ușor se poate dezbina un grup. Păcat! Orașul merită mai mult. Fără doar și poate, ar trebuie să existe o echipă de Liga 1 aici. Dacă vor fi lăsate ambițiile, lucrurile acestea se vor aranja”, a mărturisit Lupuţ la Radio Accent.


Declaraţia a fost completată de un alt fost conducător al echipei de fotbal, Mihai Prunariu. Cel din urmă şi-a dat seama că oraşul este prea mic pentru două echipe de fotbal şi a încercat să-i aducă la aceeaşi masă pe oamenii cu putere de decizie. Fără succes însă…


,,La un moment dat, anul trecut, am propus o întâlnire la care să participe Nicolae Sarcină, Marin Condescu, președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, primarul Marcel Romanescu și Sorin Boza de la CEO. Inițial, toți au fost de acord. Am vrut să ne așezăm la o masă, să facem o echipă puternică, să revenim în Liga 1, dar nu am mai găsit înțelegere. Sorin Boza mă sunase să preiau echipa, a zis că propune în AGA revenirea mea la Pandurii. Am refuzat, nu sunt pompierul de serviciu”, a dezvăluit Prunariu la Accent TV.
De altfel, actualul conducător de la CS Pandurii a declarat că dacă autorităţile locale, judeţene şi conducerile celor două echipe nu trag la aceeaşi “căruţă”, singura soluţie pentru ca fotbalul de Liga 1 să revină la Târgu Jiu este un investitor privat. Totuşi, şansele ca acest lucru să se întâmple în viitorul apropiat rămân mici.


“Poate dacă cineva vine din afară, un străin. CEO nu va mai putea reveni, pentru că nu îi dă voie legea să mai finanțeze cât timp nu este pe profit. Un sponsor de acest calibru este greu de găsit. Orașul este mic, nu vor găsi oameni care să cheltuie din buzunarul lor pentru sport”, a argumentat Prunariu.

Ambele echipe din Târgu Jiu vor evolua în liga secundă în sezonul următor.


Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *