Sorin Vintilescu, primul antrenor prezentat la secția de fotbal

Fostul golgheter al Pandurilor, Sorin Vintilescu (45 de ani), va activa la CSM Târgu Jiu. Este primul antrenor prezentat, oficial, la secția de fotbal a clubului.


Vintilescu a promovat alături de Pandurii Târgu Jiu, în 2005, și a fost cel mai bun marcator al alb-albaștrilor în primele două sezoane în Liga 1. A lucrat ca antrenor în cadrul Centrului de copii și juniori de la Pandurii Târgu Jiu și a câștigat Cupa României la Liga Elitelor U17 în anul 2016.


“Pentru prima dată în cariera mea de antrenor de copii și juniori nu mi s-a cerut să câștig meciul de sâmbătă, să câștig campionatul sau să umplu vitrina clubului de trofee. Mi s-a cerut să învăț copiii fotbal, să-i pregatesc pentru fotbalul de mâine, adică pentru fotbalul seniorilor. Îmi dorec ca proiectul CSM să ajute copiii să fie mai sănătoși și să își împlinească visele. Pentru mine să antrenez copii este un privilegiu”, a explicat Vintilescu motivele care l-au determinat să vină la clubul municipalității.


Din 2018, fostul pandur a activat ca antrenor de copii și juniori la ACS Viitorul.

Cătălin Pasăre

creme

creme

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *