La data de 12 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cujmir au depistat, în trafic, un bărbat de 58 de ani, din municipiul Orșova în timp ce conducea un autoturism în comuna Gîrla Mare, după ce ar fi consumat băuturi alcoolice.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiin condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.